Dacă e început de an, e momentul pentru noi planuri. Asta înseamnând, pentru cei din voluntariat, noi idei şi proiecte în beneficiul celorlalţi, precum şi implicarea în şi mai multe acte caritabile.
Totuşi, ce-i „mână în luptă” pe aceşti oameni, ce-i motivează să găsească mereu resurse, apoi să tragă linia şi să adune rezultatele din proiecte non-profit? Ce ne îndeamnă, în calitate de fiinţe umane, să ne acordăm ajutorul şi să „facem un bine” dezinteresat necunoscuţilor din jur? Rând pe rând, ştiinţa, spiritualitatea, psihologia au dat răspunsuri. Şi se pare că, în ultimă instanţă, este vorba, „simplu”, despre fericire.
Vocea ştiinţei a adus în discuţie importanţa secreţiei oxitocinei în întregul proces de „fabricare a fericirii”, şi cum că ar exista o legătura între o variaţie genetică care afectează hormonul oxitocină şi nivelul nostru de empatie. Psihologul Eric Berne, între alţii, a lansat conceptul interesant de calorii psihologice sau stroke-uri , care exprimă “orice act care implică recunoaşterea celuilalt”.
Mathieu Ricard, om de ştiinţă şi scriitor convertit la budhism, desemnat drept „cel mai fericit om din lume” , consideră că simplul act de generozitate altruistă, făcut de la distanţă, este în măsură să ne umple cu un sentiment de adecvare cu natura noastră profundă. Aceasta, ca şi exerciţiul practicat în mod conştient şi consecvent al compasiunii, ne va aduce garantat sentimentul atât de preţuit de fericire.
Dintr-un mini-interviu acordat Blogunteer.ro, am aflat şi de la psihoterapeutul Agnes Remalia Dragomir, ea însăşi cu o carieră de voluntariat de mai bine de zece ani la activ, mai multe despre conotaţiile psihologice ale implicării caritabile.
„Am început să lucrez ca voluntar încă din anul doi de studenţie, aveam 20 de ani. Lucram pentru o clinică şi făceam aproape orice. Îmi plăcea ceea ce făceam şi am început să cresc acolo. A fost o experienţă pe care aş repeta- o. Am lucrat câţiva ani în acea clinica, între timp am început sa lucrez voluntară şi pentru o altă asociaţie – şi acolo am lucrat tot câţiva ani. Programul era de câteva ore , 1 – 3 zile pe saptamână.”
Impactul în dezvoltarea personală şi pentru carieră a fost mare, consideră Agnes Remalia Dragomir, şi nu este nici pe departe prima persoană care recomandă voluntariatul ca debut în viaţa profesională a unui tânăr.
„Cum am spus, aş repeta experienţa.
- În primul rând, a fost primul pas în formarea mea.
- Am învaţat foarte multe lucruri pe care să le fac, şi, desigur, pe care să nu le fac.
- Am avut parte de traininguri, formări, experienţe cu oameni şi experienţe de serviciu.
- Când am început sa lucrez (ca şi angajată) a fost mult mai uşor decat le-a fost colegilor mei care nu au lucrat deloc până la terminarea facultăţii. Sunt adepta voluntariatului si mi-ar placea să pot să am câteva persoane cu care sa pot lucra voluntară.”
Din punct de vedere emoţional şi psiho-terapeutic, beneficiile voluntariatului „sunt, în cea mai mare parte, ale celui care lucrează ca voluntar.
Orice voluntar presupune o formare, timp, răbdare, apoi el pleacă oricând cand vrea, cu tot ce a învăţat. Cu toate astea, cei mai mulţi care lucrează cu voluntari, fac asta pentru voluntari. Există sisteme care implică persoane care au avut anumite afecţiuni, probleme afective, dependenţe (în special), care sunt prinşi apoi ca voluntari tocmai pentru a ramâne conectaţi la ce inseamnă acea problemă din alt punct de vedere. O să ilustrez cu un exemplu: o persoana dependentă de droguri, recuperată, are şanse mult mai mari sa rămână ancorată în realitatea răului ce îl poate face drogul – dacă lucrează voluntar pentru ajutorarea celor care vin să se recupereze (într-un centru)”, spune Agnes Remalia Dragomir.
În aceeaşi idee, aflăm că formele de terapie în care se aplică munca voluntară sunt numeroase:
- „De la grupurile de copii – dezvoltare personala, socializare, grupuri de artă, până la grupurile de adulţi, cum ar fi cele de recuperare, de sustinere sau de dezvoltare.
- Se poate lucra în programe educaţionale, programe sociale, de sănătate.
- Se poate lucra şi în programe pentru batrâni sau cu animale. ”
Cu această ocazie, psiho-terapeutul lansează un apel:
„ Avem o plaja foarte largă unde am putea sa ne implicăm, totul e să vrem. Eu una sunt cea care ar vrea să lucreze cu voluntari – problema e să găsesc persoane care să vrea. Pot să le învăţ din ce ştiu eu, şi ele vor avea de câştigat. Din păcate însă, sunt prea puţini care mai sunt disponibili pentru a lucra voluntar, chiar şi pentru două ore pe saptamână. E ceva ce aş vrea să transmit celor care citesc – ca şi voluntar, nu ai ce să pierzi, poţi doar să câştigi: experienţă, traininguri, formare, mod de a lucra, de a învăţa ce să faci si ce să NU faci! Cei care au lucrat sau lucrează în voluntariat ştiu foarte bine ce am spus.”
În acest spirit, Agnes Remalia Dragomir dezvăluie puţin şi din reţeta personală, în care şi-au pus amprenta atât formaţia teologică, precum şi cea de psiholog profesional, cea care a ajutat-o să persevereze şi să fie în continuare implicată într-o serie de proiecte de psiho-pedagogie, care vin în ajutorul copiilor cu deficite:
„Am o idee care mă inspiră de ani de zile. Am învăţat asta la o prezentare cu balene la Disney World, si am un semn pe care încă de atunci îl pastrez (simbolul de coadă de la o balenă), pe care scrie “If you believe in your dreams your dreams can come true!” – „Când crezi în visele tale, ele se îmlinesc!”.
Şi, desigur, mă bazez foarte mult pe credinţa în Dumnezeu, care are o altă perspectivă asupra prezentului nostru pentru că ştie viitorul nostru”.
by Cristina Chelaru
Publicat pe: